47 de turiști din Ungaria au ajuns la Spitalul Municipal Orșova cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la o pensiune din Băile Herculane. A fost activat planul roșu de intervenție, iar DSP Caraș-Severin investighează cazul.

Sursă: adevarul.ro


O situație de urgență a avut loc la Spitalul Municipal Orșova, unde 47 de turiști unguri au fost internați cu simptome de toxiinfecție alimentară după ce au consumat cina și micul dejun la o pensiune din Băile Herculane. Medicii suspectează o contaminare alimentară, posibil cu Salmonella, ceea ce a declanșat activarea planului roșu de intervenție. Medicii, inclusiv cei chemați de acasă, au reușit să trateze pacienții în decurs de cinci ore, după care aceștia au fost externați și s-au întors la pensiune. DSP Caraș-Severin a demarat o anchetă pentru a stabili cauza contaminării.

 


Informații importante despre acest subiect sunt și în:

 

Flexibilitatea regulamentelor europene

Sunt regulamentele europene flexibile? Pot fi interpretate așa cum afirmă unii consultanți sau chiar autorități sau este doar un "legendă urbană"?

Comunicarea Comisiei 2022/C 355/01

privind punerea în aplicare a sistemelor de management al siguranței alimentare cuprinzând bunele practici de igienă și procedurile bazate pe principiile HACCP, inclusiv facilitatea/flexibilitatea...

Auditarea BPI și a procedurilor bazate pe principiile HACCP

Ghidul oferă autorităților competente orientări esențiale pentru planificarea și efectuarea auditurilor sistemelor de management al siguranței alimentare (SMSA), inclusiv bunele practici de igienă...

GHID DE BUNE PRACTICI - ANPC pentru unități de alimentație publică, magazine alimentare și comerț de mic detaliu stabil și ambulant

GHID DE BUNE PRACTICI - ANPC pentru unități de alimentație publică, magazine alimentare și comerț de mic detaliu stabil și ambulant - Versiune actualizată în martie 2024- Elaborat sub egida...